Magyar · Română · English

Pagina principală / Viaţa ştiinţifică /

acum 13 ani

Cuvinte de deschidere

Cuvintele de deschidere ale conferinței Problemele actuale ale dreptului european (6-7 mai 2011).

Stimaţi oaspeţi!

Vă salut cu cea mai mare bucurie la această conferinţă, în această zi splendidă de primăvară.

În data de 9 mai 1950, Robert Schuman a înaintat propunerea lui privind reorganizarea Europei, ceea ce constituie primul pas direct în procesul integrării europene şi al creării Uniunii Europene. Ziua Europei astăzi este unul dintre simbolurile Uniunii Europene. În jurul aceste date festive, instituţia noastră doreşte să organizeze anual o conferinţa ştiinţifică internaţională, pentru a dezbate cele mai actuale şi discutabile probleme ale dreptului european mereu în formare şi transformare. Dreptul european a devenit parte a activităţii noastre zilnice, nu putem ocoli acest drept, indiferent în ce domeniu al dreptului lucrăm ca şi practicieni sau cadre didactice universitare.

În procesul de pregătire pentru integrare, întrebarea principală a constat în preluarea conformă a dreptului european, uneori ca şi formă fără fond. În momentul actual apare la fel de importantă influenţarea conţinutului acestui sistem normativ, prin prezentarea specificului nostru şi apărea intereselor noastre. Fiindcă integrarea europeana nu este o cale dreapta spre perfecţiune, ci un experiment permanent, într-un spaţiu al constrângerilor şi intereselor economice. Studierea critică a dreptului european este de o importanţă deosebită. Astăzi şi mâine avem oportunitatea de a ne bucura de contribuţiile unor reputaţi experţi în domeniu.

Universitatea noastră găzduieşte specializarea drept în spiritul tradiţiilor seculare ale învăţământului juridic superior clujean, dar totodată integrată în spaţiul educaţional român şi european, asigurând un proces modern de învăţare. În privinţa tradiţiilor, vă invit ca în pauzele conferinţei să vizitaţi mica noastră expoziţie privind istoria învăţământului juridic clujean. Iar în privinţa modernităţii, vă rog să luaţi ca şi punct de referinţa tematica conferinţei noastre.

În numele conducerii Universităţii Sapientia, în numele Catedrei de Ştiinţe Juridice şi a Catedrei de Studii Europene, vă mulţumesc pentru prezentă şi vă doresc o conferinţa plină de idei valoroase.

Dr. Emőd Veress, şef de catedră

 

© 2011 Drept, Universitatea Sapientia, Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Cluj-Napoca

Site creat de Weblap.ro